Loading...


Piatra Craiului
Piatra Craiului
Piatra Craiului








Prima dată am fost în Piatra Craiului în ianuarie 2002 cu Jaq, Bogdan, Inu și inca un tip chel pe care nu mai știu cum îl chema și am dormit în fostul refugiu-cabană Șpirlea. Spun cabană pentru că era o mini-căbăniță construită din bârne de lemn, cu priciuri generoase și cu o sobă metalică la care am înteles că puseseră umărul cercetașii, să o care și să o instaleze.

Ajutat de niște poze vechi a unor turiști, am ilustrat felul în care arată refugiul în forma sa inițială.

La nici o saptamana a ars pentru că așa dispar lucrurile atunci când nu avem grijă de ele. În locul cu pricina a apărut apoi varianta ieftină și mai proastă, noul refugiu “minge de fotbal” din fibră de sticlă.

Peste cațiva ani am urcat cu Daniel în creastă, pe traseul "La Lanțuri". Am dormit acolo o noapte, dar nu mai avea acelasi “suflet”.

Și ce nu apucă focul să mistuie, strică tot mâna omului, în anii trecuți mai multe refugii istorice de pe traseele nemarcate au fost distruse, cu buna știință, de Administrația Parcului Național.

Pornind de aici, de la cum dispar lucruri și obiceiuri din jurul nostru, am dat drumul acestui mini proiect, alegând o zonă foarte draga mie - Munții Piatra Craiului.









Cu rucsacii în spate, veniți din Brașov cu “rata” până la Zărnești, ne-am continuat drumul spre Plaiul Foii - jumătate pe jos, jumătate în căruța unui bătrânel care a fost draguț să ne ia o bucată de drum. Drumul pietruit și plin de praf, lung de 12-13 km, este o “adevărată plăcere” - fie soare torid, fie ploaie, nu știi cum să scapi mai repede de monotonia sa. Dar trebuie să remarcăm un lucru interesant - acest drum plin de hârtoape este centura de siguranță a versantului vestic. Sunt aproape sigur că atunci când se va asfalta acest drum vor fi vile peste tot, iar locul cărutelor va fi luat de suv-uri de lux și limuzine scumpe, iar liniștea și frumusețea pajiștilor va dispărea.
Cu altă ocazie, venind dinspre Cerdacul Stanciului și Marele Grohotis, coboram spre cabana Plaiul Foii și am remarcat pe stânga o căbănuță de lemn care mă ducea cu gândul spre punctele de frontieră din vestul sălbatic. Și mai interesant era că jumătate din această cabană era un mic atelier de fierărie. Mi-am dorit să aflu mai multe, dar atunci nu aveam pe cine sa întreb, dar lucrurile s-au aranjat în așa fel încat, într-o primăvara îl văd pe Tudor că postase pe facebook niște poze cu inconfundabila casă și o mini povestioara despre persoana care locuia acolo.


Valea Barsei





Iosca - Fierarul de pe Valea Barsei

Bătranul Ioșca, fost fierar, a fost martor schimbărilor ce au tot avut loc pe malurile frumoasei Bârsa printre care și dispariția fostei căi ferate forestieră cu encartament îngust care lega Zărneștiul de "bârsele" pe care se expoata lemnul.
A vazut cum cabanierii s-au schimbat rapid precum privatizările de dupa '89 și cum turistii veneau odinioara, tot pe jos, până la Plaiul Foii și stateau în corturi pe vale, locul în care el a trait liber și fericit, "fără șef" cum îi place lui să spună.


CASA LUI IOȘCA

Poze din Cameră & Atelier --


Se pare că Ioșca a surprins frumos esența vieții: "Eu nu am avut șef... eu am fost liber."





Sunt curios cum este să știi că tu vei da ultima bătaie de ciocan pe nicovală si cum în loc vor rămâne doar bătai de pietre în scuturile mașinilor care vor invada valea...





Niculae Baticu povestea în cărțile sale despre un lucru interesant - cum toate traseele, marcate și nemarcate, au fost de mult cunoscute de ciobanii din zonă, care nu faceau asta în interes turistic, ci pentru că asa era rostul vieții - "te nășteai" cioban, nu alegeai să fii unul. Curiozitatea noastră a fost să aflăm cum turiștii veneau în această zonă pentru a cunoaște Munții Piatra Craiului în vremea în care nu existau magazine de echipament montan, drumul nu era, exista doar un tren care exploata pădurea, iar undeva, o cabană...

Am căutat și am găsit în mai multe cărți importante ale vremii despre Piatra Craiului, detalii despre tursim pe Valea Bârsei:

Monografie, PIATRA CRAIULUI
I.I.Dunareanu | 1943
Drumul lui Deubel începe de la Zaplaz; până aci însă, vom fi nevoiţi să străbatem pe jos sau cu vreo căruţă ce zdruncină rărunchii prin bolovanii şi gropile şoselei, distanţa de 12 Km. care desparte comuna Zărneşti de izolatul punct „Plaiul Foii"; drumul poate fi făcut şi cu trenul forestier care circulă cam de două ori pe zi şi are staţia de plecare la 3 Km. W. de Zărneşti.

Drumul merită totuşi osteneala; două ore şi jumătate sau trei (după puteri) trec aproape neobservate dealungul holdelor bogate de sub poalele Pietrei mici, prin lunca înverzită a Bârsei sau prin poienile smălţate cu flori multicolore dela gura Bârsei Fierului sau a Bârsei lui Bucur.

Casa Radu Negru

Prima etapă, din Zărneşti până în dreptul Bârsei Fierului, la „Crucea lui Gârniţă", trece mai greu; ... dela Vadul de mijloc vă sfătuesc să părăsiţi şoseaua şi să folosiţi linia forestieră, dealungul căreia vi se oferă cu totul altă viziune asupra abruptului decât de pe drumul bolovănos care se afundă în întunericul de sub malurile înalte ale Bârsei.
Ghid, PIATRA CRAIULUI
I.I.Dunareanu | 1946
1. Zărneşti—Plaiul Foii—Casa Radu Negru. Timp necesar: 8~9 ore; marcaj roşu orizontal.

Drumul pleacă din Zărneşti, Piaţa I. C. Brătianu (Biserica Ortodoxă), coboară spre apa Bârsei şi urmează şoseaua care leagă comuna Zărneşti de punctul extrem Plaiul Foii (12 Km.). Până la staţia de Decauville (2 Km.) şoseaua este într'o stare admirabilă şi drumul poate fi parcurs cu orice vechiul; de aci, se va folosi trenul forestier, căruţa sau piciorul, pe restul de 10 Km, unde şoseua este foarte stricată.

3. Plaiul Foii-Rudărita-Urlea (Făgăraş). Timp necesar: 12-14 ore.

Pentru cei care vin de la Casa Radu Negru şi vor să meargă spre Munţii Făgăraşului, Plaiul Foii este un foarte bun punct de popas, cu cabanele lui primitoare -, dar pentru cei care vin de la Zărneşti, cu gândul de a îndrepta fără popas spre aceiaşi munţi, Plaiul Foii nu mai este decât un simplu punct de trecere, atât cât durează oprirea trenului forestier în faţa casei lui Iosif Albu.

În orice caz, drumul de legătură poate începe şi poate sfârşi la această casă; trenul forestier ne poartă pe Bârsa Groşetului până la isvoarele ei (8,5 km. mai sus de Plaiul Foii), oprindu-se în punctul Rudăriţa, centru de exploatare forestieră unde găsim un administrator foarte civilizat şi primitor (d. Clinciu), precum şi o cameră pentru oaspeţi. Drumul spre Făgăraşi începând propriu zis dela această staţiune, vom face aşa ca să poposim noaptea aici; pentru aceasta, vom prinde ultima cursă a trenului forestier, spre seară, fie din Zărneşti, fie din Plaiul Foii şi vom dormi la Rudăriţa.

... In continuarea drumului ajungem foarte curînd la canioanele de la Bîrsa lui Bucur, unde se desprinde o nouă ramificaţie a trenului forestier spre dreapta, care se îndreaptă în Valea Bîrsa lui Bucur. Poteca noastră însoţeşte linia trenului forestier care continuă spre stînga. După aproximativ 1 oră de la aceste cantoane ajungem la cabanele „Valea Bîrsei" şi „Plaiul Foii" (alt. 849 m), cunoscute sub numele general de „Cabana Plaiul Foii"...
Monografie, PIATRA CRAIULUI
I.I.Dunareanu | 1958
Cabana Plaiul Foii (849 m), situată la o depărtare de 12 km de Zărneşti, legată de acesta printr-o şosea, precum şi printr-un tren forestier care nu are niciodată legătură cu sosirile sau plecările trenurilor de pe calea ferată normală. Aşezată la poalele abruptului nord-vestic, cabana din Plaiul Foii este cea mai indicată bază de plecare pentru turele din această zonă de abrupt … pînă aici însă vom fi nevoiţi să străbatem fie pe jos, fie cu vreo căruţă ce ne zdruncină rărunchii prin bolovanii şi gropile şoselei, fie în sfîrşit cu trenul forestier, distanţa de 12 km care desparte comuna Zărneşti de izolatul punct Plaiul Foii.

Casa Radu Negru

Drumul de legătură dintre Piatra Craiului şi munţii Făgăraşului începe în mod obligatoriu de la cabana Plaiul Foii (849 m) şi este reprezentat, pe prima lui porţiune, printr-o foarte frumoasă călătorie cu trenul forestier care urcă de-a lungul Bîrsei Groşetului către izvoarele ei (8.5 km), pînă în punctul forestier numit Rudariţa putem găsi la nevoie un pat şi o mămăliguţă caldă.

Casa Radu Negru

SURSA FOTO: Pozele fac parte din carțile citate mai sus.



Ioșca zice că în ziua de azi nu se expoatează nici pe sfert cât se exploata înainte. Nu știu dacă este așa sau nu, cert este că în Parcul Național Piatra Craiului si împrejurul său se taie pădurea. Din 2006, când am fost pe creasta, am observat locurile goale, iar de la vizită la vizită, aceste goluri au devenit mai vizibile și mai mari, atât pe versantul estic, cât și pe cel vestic. Anul trecut, la apusul soarelui, venind dinspre Grind spre Curmătura, Alexandru care era pentru prima dată în Piatra Craiului zise: "Dacă te uiti, e ceva mistic, zici ca te duci spre Mordor...". E simplu de făcut comparația atunci când vezi pământul răscolit, copaci lipsă, iar cei ramasi la margini arși de soare...


Padure taiata in Parcul National Piatra Craiului Padure taiata in Parcul National Piatra Craiului





După o mică documentare am gasit detalii despre modelul trenului cu abur care era folosit de IFET (Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport). Este vorba de Locomotiva cu tender pentru cale ferată cu encartament îngust Modelul Reșița Tip D2 pe care l-am ilustrat mai jos:

Locomotiva cu tender pentru cale ferata cu encartament ingust Modelul Resita Tip D2

harta valea barsei
Vreau să închei cu doua fotografii realizate de domnul Viorel Simionescu, care a fost de acord să le folosesc în acest proiect. Trist sau nu, acestea au fost singurele poze pe care le-am gasit pe internet în care să apara linia, lucru care mi-a dat mult de gândit despre cum oamenii nu au obiceiul să observe lucrurile din fața lor decat atunci când acestea nu mai sunt.

Cantonul Caii Ferate Inguste Zarnesti - Plaiul Foii

"Piatra Craiului 1969 - Mic dejun în fața cortului amplasat lângă cantonul Căii Ferate Înguste Zărnești - Plaiul Foii."

Viorel Simionescu
Cale Ferata Encartament Ingust Valea Barsei

"De la Zărnești spre Plaiul Foii, pe drumul de lângă calea ferată îngusta distrusă de inundații - anul 1970. Era o plăcere drumul parcurs călare pe buștenii cărați cu vagoanele de marfa. Exista și un vagon pentru persoane, dar cum să stăm în interior când afară era timp frumos și drumul - o încântare?"

Viorel Simionescu
Îmi place să cred că aparatul s-a ridicat la ochi pentru a face poza nu pentru ideea că într-o zi linia v-a disparea, iar aceasta poză o să servească ca un martor a existenței sale, ci pentru un motiv mult mai simplist - poziția norilor, culorile, încadrarea, prietenul său cu care bătea praful drumului... În această idee vă sugerez să faceți poze prietenilor, familiei, orașului, pădurii - cine știe, la un moment dat veți reveni peste ani iar pozele vor fi singurele care vă vor mai putea ajuta să revedeți ceva drag care nu mai este.

Vă las să studiați frumoasa compoziție a pozei și nu mai spun decât că: lucrurile inevitabil dispar, norii trec și ploaia spală orice urmă, bucurați-vă pentru că azi nu va mai fi niciodată.